• Festival TC
  • Resurse umane
    • Anunturi
    • Transparenta
  • Animatie
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Revista
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Drama
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Prezentare
  • Prietenii teatrului
  • Contact
  • Program spectacole
  • Agentie de bilete

Festivalul Național de Teatru
Toma Caragiu Ploiești

editia a II-a, 7-10 noiembrie, Ploiești

  • Parteneri
  • Program
  • Sponsori
Detalii spectacol

O scrisoare pierdută

I.L.Caragiale (2011)

regia: Alexandru Dabija

muzica: Ada Milea

Cu: Marcel Iureş (Nae Caţavencu), George Mihăită (Agamemnon Dandanache), Valentin Teodosiu (Zaharia Trahanache), Marius Florea Vizante (Ştefan Tipătescu), Florin Dobrovici (Tache Farfuridi), Eugen Racoţi (Iordache Brânzovenescu), Dragoş Huluba (Ghiţă Pristanda), Dorina Chiriac (Un cetăţean turmentat), Mihaela Teleoacă (Zoe Trahanache), Dan Rădulescu (Ionescu, Popescu...)

2h 45min cu pauză

O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută

Domnul Dabija face parte din careul de aşi al regiei contemporane. El nu putea accepta repetiţia versiunilor care ne-au înviorat tinereţea (de mult pierdută). Noutatea montării stă în abordarea universului comic sub semnul conspiraţiei.
Dragoş Huluba curăţă foarte conştiincios bucăţile de noroi din încălţămintea demnitarului care cutreieră prefectura în ajun de alegeri. Actorul – dinamic şi original – creează un nou specimen de Pristanda apropiat ca imagine de consilierul intim din epoca internetului. Momente antologice la fiecare apariţie. Se reformează relaţia dintre slugă şi baron!
Marius Florea Vizante e un demnitar de România - mediocru, ipocrit şi afemeiat, dominat de Mihaela Teloacă - o Zoe atipică, formidabilă la propriu. E o Zoe modernă, cu bască şi pardesiu (de firmă), prima amantă a judeţului. Relaţiile triunghiulare sunt jucate cu precizie şi concizie.
Ce creaţii insolite, câte momente admirabile!
Între şantajul eşuat al domnului Caţavencu şi contraşantajul lui Trahanache, întreaga tevatură avansează sub presiunea misteriosului servit excelent de cadrul scenografic. Puiu Antemir ne sugerează un fel de anexă a sediului partidului – gaură de şarpe şi o ciupercărie –, aburi ies dintr-o ţeavă (ca şi ideile!), iar la o mică cişmea – chiuvetă de epocă –, având destinaţie privată, se răcoresc de năduful acumulat, în căutarea scrisorii, mai toate personajele.
Monstruos de comic este Trahanache - marca Valentin Teodosiu, condus de patima ciugulelii neîntrerupte, tic gastronomic, şi care se dovedeşte a fi, până la urmă, bucătarul şef al intrigăriei politice. Uriaşul artist concurează în comicitate şi originalitate cu strămoşul Alexandru Giugaru. Florin Dobrovici şi Eugen Racoţi, fac performanţă în celebrul cuplu de activişti ai partidului, de rangul al doilea. Spectacol în spectacol, actul şedinţei, care se joacă la rampă, conţine momente absolut senzaţionale răsplătite cu binemeritate cascade de aplauze. Actorii se susţin şi se completează în beneficiul unităţii stilistice al întregului spectacol dabijean.
Jos pălăria pentru Marcel Iureş! primul Caţavencu turmentat din istoria rolului!, versatil nevoie mare, cam ponosit vestimentar, dar, mereu la patru ace demagogice. Impecabila croială a unui rol clasic, cu tăietură modernă Caţavencu – Iureş comic – încheie spectacolul la podea, epuizat de avataruri, zvârcolindu-se ca un vierme ce se poate regenera „în urma secţionării viselor de parvenire“.
Dan Rădulescu, pitoresc şi decorativ în tot angrenajul balamucului electoral.
George Mihăiţă vine gogolian de la 5 poşte pe un alt traseu comic decât o făcuse Radu Beligan. Obsesia zurgîlăilor nu mai implică, în construcţia tipului, ramolismentul excesiv, dimpotrivă, candidatul-surpriză, manifestă sprinteneală intelectuală, chef de sex cu Zoe, viclenie cât cuprinde şi mizerie morală totală. Un comis voiajor politic care alergă dintr-un mandat în altul, dintr-un colegiu în altul, în cel mai curat stil mafiotic.
Schimbarea de sex a Cetăţeanului care nu ştie cu cine să voteze, rupe cu tradiţia personajului întotdeauna masculin, imortalizat de intrepretarea lui Costache Antoniu, în epoca generaţiei mele. Dorina Chiriac se achită harnic şi ingenuos, zgomotos, de un rol complex, jucând ca o drogată având anexate la text şi cântecele, pentru ca reforma viziunii regizorale, slujită cu entuziasm de actori, să fie cu adevărat reformă în serviciul divin al comediei.

Dinu GRIGORESCU
20 iunie 2011
cronica apare în „Literatorul” numărul viitor
precum şi în volumul „Rezervaţia dramaturgilor”

www.teatruploiesti.ro