Publicat: Marti, 13 Ianuarie 2015
15 ianuarie - Ziua Culturii Nationale
Teatrul Toma Caragiu va invita joi, 15 ianuarie, de la ora 14.00, la Sala „Europa” a Consiliului Judetean Prahova, din sediul Palatului Administrativ, cu ocazia Zilei Culturii Nationale la un recital muzico-literar sustinut de actori ai sectiei Drama.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Prahova si Primaria Ploiesti in colaborare cu Colegiul de Arta „Carmen Sylva”, Casa de Cultura „I.L.Caragiale”, Comitetul Judetean de Cultura si Teatrul Toma Caragiu.
Deschiderea manifestarii va fi marcata printr-un cuvantare sustinuta de Constantin Stere, Directorul Directiei Judetene Prahova pentru Cultura si Patrimoniu National, iar actorii Florentina Nastase, Ilie Galea, Otilia Patrascu si Dragos Campan vor recita poezii scrise de nume ce au marcat cultura nationala - Mihai Eminescu, Nichita Stanescu, Grigore Vieru si Alexei Mateevici.
Va asteptam cu drag la o sarbatoare a culturii !