Publicat: Marti, 10 Iunie 2025
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 10 – 15 iunie
Incepem o saptamana pe parcursul careia sunt programate reprezentatii ale unora dintre cele mai indragite productii ale Teatrul „Toma Caragiu”, de la un spectacol care abordeaza un subiect sensibil al zilelor noastre sau cea mai recenta montare din repertoriul Sectiei Drama, pana la o comedie recompensata, in 2023, cu premiul Moliere, sau traspunerea scenica a unui text scris de Ray Cooney, autor englez considerat a fi „maestrul farselor”. Cei mici se vor putea bucura de intalnirea cu unul dintre cele mai indragite personaje din literatura universala, un baietel din lemn care descopera, pe parcursul aventurilor sale pline de peripetii, ce inseamna prietenia, curajul si adevarul.
FIUL – miercuri, 11 iunie, si joi, 12 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” - Spectacol studio
Nicolas, un adolescent care era plin de viata si zambitor, se trezeste prins in tumultul unei perioade dificile. Divortul parintilor sai, Anne si Pierre, il aduce in fata unei noi realitati, ramanand in grija mamei, in timp ce Pierre se recasatoreste si devine din nou tata. Incapabil sa se adapteze acestei schimbari, Nicolas se izoleaza treptat de tot ce il inconjura: scoala, prieteni, chiar si familie. Imaginea copilului vesel se estompeaza, facand loc unei umbre de melancolie si apatie, iar pentru parinti, restaurarea echilibrului emotional al lui Nicolas se dovedeste a fi o provocare mai mare decat se asteptau.
Sperand ca fiul sau traverseaza o simpla criza adolescentina, Pierre ia diverse decizii, cu scopul de a-i readuce pofta de viata. Totusi, eforturile sale nu reusesc sa patrunda zidul de tristete construit de Nicolas, care, neputand sa-si verbalizeze suferinta, se refugiaza in tacere, pierzand treptat contactul cu lumea exterioara. Ambele reprezentatii sunt Sold Out.
O IDEE GENIALA – vineri, 13 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O comedie antrenanta, din care nu vor lipsi rasturnarile de situatie, „O idee geniala” ne introduce in viata lui Arnaud si Marion, un cuplu aflat in cautarea unui nou apartamentul in care sa se mute. Ajutorul vine sub forma lui Cedric, un agent imobiliar carismatic, care trezeste in Arnaud banuieli de infidelitate din partea lui Marion. Hotarat sa-si verifice suspiciunile, Arnaud pune la cale un plan ingenios: convinge un necunoscut, sosia perfecta a lui Cedric, sa joace rolul acestuia si sa se comporte deplorabil in fata lui Marion. Planul se complica atunci cand adevaratul Cedric si sosia sa, Thomas, se intalnesc accidental in casa lui Arnaud. Situatia devine si mai confuza odata cu aparitia lui Jules, fratele geaman al lui Thomas. Astfel, identitatile se amesteca, iar granitele dintre adevar si farsa se estompeaza intr-un carusel de ambiguitati si momente pline de umor. Aceasta reprezentatie este Sold Out.
SUB APA – sambata, 14 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
„Sub apa” aduce pe scena o poveste tulburatoare despre memorie, vinovatie si legaturi pierdute. Un tata si un fiu, separati de propriile taceri, incearca sa regaseasca o cale unul spre celalalt, intr-un spatiu unde realul se contopeste cu fantasticul, iar amintirile se ridica din adancuri in cautarea impacarii cu trecutul.
Inspirat de legenda satului scufundat din Lacul Secu, spectacolul impleteste drame personale cu elemente onirice, intr-o atmosfera incarcata de simboluri si nelinisti. Sub luciul aparent linistit al apei se ascund secrete nespuse, traume si nevoia profunda de iertare.
FUNNY MONEY – duminica, 15 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Intr-o zi obisnuita, Henry Perkins, un contabil londonez de varsta mijlocie, se intoarce acasa cu metroul, asteptand cu nerabdare cina de ziua lui, la care el si sotia sa, Jean, si-au invitat vechii prieteni, Vic si Betty Johnson. Totul ia o turnura neasteptata cand Henry descopera ca, din greseala, a luat o alta servieta, care contine o suma fabuloasa de bani. Aceasta revelatie declanseaza o serie de evenimente neprevazute si amuzante, pe masura ce noi personaje isi fac aparitia si afla despre acest castig neasteptat.
PINOCCHIO – duminica, 15 iunie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie Imaginario
Batranul tamplar Geppetto isi doreste ca papusa sa de lemn, Pinocchio, sa prinda viata, iar intr-o noapte, Zana cea Buna ii indeplineste visul. Dornic sa cunoasca lumea, Pinocchio porneste intr-o calatorie plina de peripetii, descoperiri si invataminte.
Un spectacol fermecator, cu umor, muzica si magie, „Pinocchio” ii poarta pe cei mici intr-o aventura captivanta care ne aminteste tuturor ca, pentru a deveni „adevarati”, trebuie sa invatam sa fim buni, onesti si sa ascultam vocea inimii.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.
