Publicat: Luni, 7 Aprilie 2025
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 7 – 13 aprilie
Intr-o saptamana aflata sub semnul sarbatorii Floriilor, la Teatrul „Toma Caragiu” va invitam sa urmariti productii diverse, de la un spectacol in premiera ce vorbeste despre felul in care fapte din trecut ajung sa ne influenteze prezentul, la o comedie scrisa de doi dintre cei mai indragiti dramaturgi americani ai secolului XX, recunoscuti pentru umorul lor si replicile pline de haz. Cei mici se vor putea bucura de trei zile care le sunt dedicate, pe parcursul carora vor avea ocazia sa petreaca momente de neuitat alaturi de intreaga familie, in cadrul celei de-a patra editii a Targului de arta stradala de Florii.
SUB APA – vineri, 11 aprilie, si sambata, 12 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Premiera
Intr-un univers in care granitele dintre real si imaginar se estompeaza, spectacolul „Sub apa” surprinde relatia delicata dintre un tata si fiul sau, marcata de taceri apasatoare, regrete si dorinta de eliberare. Aceasta poveste emotionanta dezvaluie nu doar un univers scufundat sub ape, ci si sub povara unui trecut ce refuza sa fie uitat.
„Sub apa” este o incursiune in profunzimile memoriei si ale constiintei, unde fiecare suflet navigheaza printre temeri si remuscari, penduland intre dorinta de a uita si nevoia de a face pace cu trecutul.
CRIMA LA HOWARD JOHNSON – duminica, 13 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Este totul permis in dragoste? Chiar si crima? O intrebare provocatoare pe care o ridica aceasta comedie, in care umorul si suspansul se imbina pentru a descrie peripetiile a trei personaje, o sotie, amantul ei si sotul, un triunghi amoros care aduce in prim-plan natura imprevizibila a relatiilor amoroase si situatiile uneori extreme la care pot ajunge oamenii in numele iubirii.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.
La sfarsit de saptamana, intre 11 si 13 aprilie, cea de-a patra editie a Targului de arta stradala de Florii isi va deschide portile si ii va astepta pe cei mici, dar si pe parinti si bunici, cu spectacole de teatru pentru copii, diverse ateliere de creatie, de modelaj in lut sau baloane, de miscare, incondeiat oua sau de manuire a marionetelor, reprezentatii de cantece si dansuri populare, concerte de muzica folk, dar si traditionala vanatoare de oua de Paste. Pe intreaga durata a Targului de arta stradala de Florii, vor putea fi admirate expozitii de arta plastica si scenografica, iar personaje de poveste, alaturi de statui vivante si artisti pe catalige vor fi protagonistii unor inedite momente de animatie stradala.
Va asteptam sa descoperiti lumea mereu surpinzatoare a teatrului si sa ne bucuram impreuna de experiente variate, pentru toate varstele, universuri care prind viata pe scena sau in spatii neconventionale, intr-o imbinare a emotiei, creativitatii, entuziasmului si a spiritului ludic.