Publicat: Luni, 27 Mai 2024
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 27 mai – 2 iunie
Teatrul „Toma Caragiu” va invita intr-o noua calatorie fascinanta in lumea spectacolului, pe parcursul unei saptamani aflata sub semnul bucuriei, emotiei si a bunei dispozitii, urmarind productii care va vor oferi experiente teatrale de neuitat.
BIRLIC – joi, 30 mai, si vineri, 31 mai, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O incursiune plina de umor in societatea romaneasca interbelica, o productie care, in spatele unei comedii antrenante, ascunde o satira fina ce demasca vicii, neajunsuri si ipocrizia epocii, personajele si situatiile prezentate putand fi recunoscute cu usurinta si in contextul actual.
Protagonistul piesei, Costache Perjoiu, zis Birlic, un functionar modest din Falticeni, este trimis de catre seful sau in valtoarea vietii bucurestene pentru a salva o societate aflata in pragul falimentului. Aici, Birlic se confrunta cu o realitate complet necunoscuta, o lume dominata de intrigi amoroase, superficialitate, materialism si lipsa de principii morale.
LINISTE! SE REPETA! – sambata, 1 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O imbinare inedita intre commedia dell'arte si viziunile teatrale contemporane, spectacolul „Liniste! Se repeta!” va propune o perspectiva inedita asupra clasicelor povesti de iubire. O lume plina de culoare, in care nu doar dragostea ii aduce impreuna pe domnii si domnitele dornice sa se casatoreasca, ci si „negocierile” amuzante dintre parintii lor. Acestia fac tot posibilul pentru a le asigura un viitor linistit copiilor, prin intermediul unor casnicii aranjate, insa rezultatele sunt, uneori, confuze si pline de surprize.
LA VITA E BELLA – duminica, 2 iunie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Magia si efervescenta Italiei sunt aduse in fata publicului de artistii Teatrului de Revista Majestic intr-un spectacol grandios, o pledoarie artistica pentru bucuria de a trai. Nico, Daniela Raduica, Madalina Cernat, Romeo Zaharia, George Capanu si Eduard Stoica vor interpreta refrene facute celebre de artisti legendari precum Al Bano si Romina Power, Ricchi e Poveri, Toto Cutugno, Paolo Conte, Raffaella Carra, Renato Carosone. Acordurile acestor melodii se vor imbina cu coregrafii impresionante si momente umoristice inedite. Aceasta reprezentatie este Sold Out.
AMNARUL FERMECAT – duminica, 2 iunie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie Imaginario
Transpunere scenica in regia lui Cristian Pepino a unui basm scris de Hans Christian Andersen, spectacolul „Amnarul Fermecat” ne poarta intr-o lume care combina elemente fantastice cu cele din viata de zi cu zi, unde un soldat simplu, dar curajos, isi urmeaza visul de a duce o viata mai buna. Cu ajutorul unui amnar cu puteri magice, el reuseste sa depaseasca diverse obstacole, sa castige inima printesei si sa se bucure de o existenta plina de bogatie si fericire.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.
Sambata, 1 iunie, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, pe aleea pietonala din fata Teatrului „Toma Caragiu”, ii asteptam pe cei mici, alaturi de parinti si bunici, sa fie parte a unui eveniment special, organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti, cu sprijinul Primariei Municipiului Ploiesti, si sa se bucure de spectacole de teatru sau care combina acesta arta cu muzica si dansul, sa participe la ateliere de origami si sa isi aminteasca de jocurile copilariei. Nu vor lipsi momentele de animatie stradala, dar si alte activitati inedite, care vor completa atmosfera de poveste a acestei zile speciale.