Publicat: Joi, 18 Aprilie 2024
Targ de arta stradala de Florii, pe Aleea pietonala din fata Teatrului „Toma Caragiu”
In perioada 26-28 aprilie, pe aleea pietonala din fata Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, va invitam sa luati parte la cea de-a treia editie a Targului de arta stradala de Florii, eveniment organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti, in parteneriat cu Casa de Cultura „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiesti, cu sprijinul Primariei Municipiului Ploiesti.
Vor fi trei zile de poveste, pe parcursul carora vor avea loc spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creatie si de modelaj in lut, spectacole de cantece si dansuri populare, concerte de muzica folk. Un moment mult asteptat de cei mici si devenit deja o traditie a evenimentului, vanatoarea de oua de Paste, organizata in curtea Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, le va oferi copiilor ocazia sa fie parte a unei aventuri pline de surprize.
De asemenea, pe aleea pietonala va fi amplasat, „Copacul cu ganduri bune”, o initiativa speciala ce invita trecatorii sa raspunda la provocarea „Ce iti doresti sa infloresca in lume acum ?” si sa isi exprime sperantele si ideile care ar putea ajuta societatea noastra sa devina un loc mai frumos si mai armonios. Fie ca este vorba despre un gand legat de educatie, mediu, cultura, sau orice alt domeniu de impact pentru comunitate, cei dornici sa participe la acest proiect sunt invitati sa scrie pe un biletel colorat propunerea lor, urmand ca la finalul evenimentului, artistul origami Isabela Neagu sa le transforme in creatii aparte, simboluri ale dorintelor, aspiratiilor si ale increderii intr-un viitor mai bun.
Pe intreaga durata a celei de-a treia editii a Targului de arta stradala de Florii vor putea fi admirate expozitii de pictura si arta scenografica si se vor desfasura activitati de animatie stradala. Totodata, artisti pe catalige ne vor incanta cu gratia si precizia ce caracterizeaza miscarile lor spectaculoase, iar statui vivante, o aparitie misterioasa, inedita, amuzanta, capabila sa transmita mesaje profunde prin limbajul trupului si prin gesturi expresive, ne vor purta intr-un univers in care timpul pare ca s-a oprit in loc.
Va asteptam alaturi de noi pe aleea pietonala din fata Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, in weekendul Floriilor, sa descoperiti lumea fascinanta a artei stradale si sa ne bucuram impreuna de atmosfera festiva premergatoare Sarbatorilor Pascale!
Programul detaliat al evenimentului este urmatorul:
Vineri, 26 aprilie
17.30 - Atelier de modelaj in lut, coordonat de George Alexandru - Centrul educational Familia ta si Jungle Play
19.00 – Spectacol „Capra cu trei iezi”, sustinut de Teatrul „Toma Caragiu”, sectia Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario
Sambata, 27 aprilie
10.00 - Spectacol „Danila Prepeleac”, sustinut de Teatrul „Toma Caragiu”, sectia Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario
11.00 - 13.00 - Vanatoarea de oua de Paste, in Curtea Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova
16.00 - 17.00 - Ateliere handmade, prof. coord. Liliana Calciu - Casa de Cultura „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiesti
17.00 - concert Grup Folk „Chitara Prahovei”, prof. coord. Marius Glont - Casa de Cultura „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiesti
18.30 - Spectacol „Cenusareasa”, sustinut de Teatrul „Toma Caragiu”, sectia Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario
Duminica, 28 aprilie
10.00 - Spectacol „Prostia omeneasca”, sustinut de Teatrul „Toma Caragiu”, sectia Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario
11.00 - 13.00 - Atelier de modelaj in lut, coordonat de George Alexandru - Centrul educational Familia ta si Jungle Play
16.00 - Ateliere handmade, prof. coord. Liliana Calciu - Casa de Cultura „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiesti
17.00 – Atelier de origami, prof. Isabela Neagu - Scoala Populara de Arte
17.00 – Spectacol de cantece si jocuri populare sustinut de „Ansamblul Folcloric Prahova” al Casei de Cultura „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiesti, prof. coord. Vasile Enache si prof. Nicolae Vicol
18.00 – Spectacol „D’ale lui Pacala”, sustinut de Teatrul „Toma Caragiu”, sectia Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario