• Festival TC
  • Resurse umane
    • Anunturi
    • Transparenta
  • Animatie
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Revista
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Drama
    • Spectacole
    • Artisti
    • Prezentare
  • Prezentare
  • Prietenii teatrului
  • Contact
  • Program spectacole
  • Agentie de bilete

Publicat: Luni, 12 Octombrie 2026




S-a incheiat cea de-a XV-a editie a Festivalului International de Teatru „Toma Caragiu”

    In perioada 5–10 octombrie, Ploiestiul a devenit un spatiu al intalnirilor artistice si al dialogului cultural, gazduind cea de-a XV-a editie a Festivalului International de Teatru „Toma Caragiu”, organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti, in parteneriat cu Primaria Municipiului Ploiesti, cu sprijinul Consiliului Judetean Prahova.
   Desfasurata sub tema „(Re)uniune”, editia din acest an a propus publicului o incursiune in universuri scenice diverse, reunite de dorinta de a explora relatia dintre sine si celalalt, nevoia de apropiere si reconectare, precum si valorile care ne definesc intr-o lume aflata intr-o continua transformare. Selectia realizata de teatrologul Oana Bors a adus impreuna spectacole si artisti din Romania si din strainatate, oferind perspective artistice distincte si prilejul unor intalniri autentice intre creatori si spectatori.
   Pe parcursul celor sase zile, publicul s-a bucurat de un program variat, care a reunit productii ale unor importante institutii teatrale din tara, precum Teatrul ACT Bucuresti, Teatrul „Stela Popescu” Bucuresti, Teatrul Tineretului Piatra Neamt, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galati, Teatrul „Alexandru Davila” Pitesti, Teatrul de Vest Resita, Centrul Judetean pentru Artele Spectacolului si Cultura „George Ciprian” Buzau si Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti. Totodata, prezenta artistilor si a institutiilor culturale din Turcia, Italia si Republica Moldova a imbogatit programul Festivalului, favorizand intalnirea unor sensibilitati si limbaje artistice diferite.
   Unul dintre momentele de referinta ale acestei editii a fost concertul Corului National de Camera „Madrigal – Marin Constantin”, care a oferit spectatorilor o experienta muzicala, poetica si vizuala inspirata de intalnirea dintre culturi, traditii si sonoritati din spatii diferite. Programul a fost completat de spectacole in aer liber, concerte, expozitii de costume si fotografie, lansari de carte, evenimente care au extins experienta festivaliera dincolo de spatiul scenic conventional.
   Spectacolele si manifestarile incluse in program s-au desfasurat atat in salile Teatrului „Toma Caragiu” si Teatrului de Animatie Imaginario, cat si in spatii alternative, precum Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploiesti, Showroom-ul Proleasing Motors Ploiesti (Bucov Plaza), Beraria „Curtea Berarilor”, zona pietonala din apropierea Parcului „Nichita Stanescu” si esplanada din fata Palatului Culturii. Prin aceasta diversitate de locuri si formule artistice, Festivalul a adus teatrul mai aproape de comunitate si a transformat orasul intr-o scena deschisa.
    Le multumim echipelor artistice si tehnice ale teatrelor si institutiilor participante, precum si tuturor artistilor si invitatilor care au contribuit la conturarea acestei editii, pentru profesionalismul, implicarea si generozitatea cu care au impartasit publicului universurile lor creative. Multumirile noastre se indreapta, deopotriva, catre spectatori, pentru prezenta, entuziasm si aplauzele prin care au insotit fiecare intalnire, dar si catre partenerii si sponsorii evenimentului, a caror incredere si implicare au contribuit la desfasurarea Festivalului.
   Cea de-a XV-a editie a Festivalului International de Teatru „Toma Caragiu” se incheie, astfel, cu bucuria unor noi experiente impartasite si cu recunostinta pentru toate intalnirile care au dat sens temei din acest an. Ne-am reunit in jurul teatrului, al povestilor care ne pun pe ganduri si al emotiilor care ne apropie, redescoperind, inca o data, puterea artei de a crea punti intre oameni si de a deschide noi perspective asupra lumii in care traim.
     Va multumim ca ati fost parte din aceasta editie si va asteptam cu drag la urmatoarele intalniri cu teatrul, la Ploiesti!

Documente atasate:

www.teatruploiesti.ro