Publicat: Luni, 16 Martie 2026
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 16 – 22 martie
In aceasta saptamana, la Teatrul „Toma Caragiu”, va putea fi urmarit cel mai recent spectacol din repertoriul Sectiei Drama, un text original, montat in premiera nationala, dar si transpunerea scenica a unei piese care se bucura de apreciere pe plan international, scrisa de un celebru autor francez contemporan, productii ce poarta semnatura unor regizori din generatii diferite, dar a caror sensibilitate artistica este apreciata deopotriva de public si de critica teatrala. Cei mai mici spectatori se vor intalni cu o fetita jucausa, care le va oferi o lectie importanta despre valoare prieteniei si a respectului fata de ceilalti.
O LIVRARE – joi, 19 martie, si vineri, 20 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Premiera
Intr-o seara aparent banala, linistea sotilor Filipescu este tulburata de o livrare misterioasa. Hotarat sa descopere adevarul despre propria identitate, Dan, un curier care pare initial binevoitor, pune in aplicare un plan radical, ce declanseaza o confruntare tensionata si imprevizibila. Cei doi membri ai cuplului sunt legati, iar barbatul este obligat sa se confrunte cu un trecut pe care l-a ascuns in spatele confortului unei vieti stabile. Intr-un moment de disperare, sotia reuseste sa-l loveasca pe Dan, care ajunge in stare grava la spital, iar vietile tuturor se vor schimba pentru totdeauna.
Alternand intre trecut si prezent, spectacolul exploreaza aspecte profunde ale existentei umane, de la responsabilitatea morala si natura adevarului, pana la consecintele deciziilor luate din teama sau oportunism. „O livrare” devine, astfel, o radiografie dura a unei societati in care vina se transmite din generatie in generatie, iar tacerile se transforma in traume. Spectacolul este recomandat persoanelor cu varsta peste 14 ani.
FIUL – sambata, 21 martie, si duminica, 22 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
„Fiul” va invita intr-o calatorie emotionanta prin complexitatea relatiilor umane. Spectacolul pune sub lupa influenta unor evenimente din viata asupra dinamicii familiale, abordand teme universale precum iubirea, pierderea, comunicarea si identitatea, vazute prin prisma lui Nicolas, un adolescent care se confrunta cu multiple provocari sufletesti dupa divortul parintilor, dar si prin filtrul tatalui sau, care incerca sa ii redea acestuia echilibrul emotional. Spectacolul este recomandat copiilor cu varsta peste 14 ani. Aceste reprezentatii sunt Sold Out.
BUCLE AURII – duminica, 22 martie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie Imaginario
„Bucle Aurii” este un spectacol interactiv, dedicat copiilor cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani, ce le ofera celor mici o experienta teatrala plina de gingasie si candoare. Povestea urmareste aventurile unei fetite curioase care, ratacindu-se intr-o padure fermecata, descopera casuta unei familii prietenoase de ursi. In aceasta lume aparte, copiii vor invata lectii importante despre curaj, prietenie si respect pentru ceilalti. Spectacolul creeza un spatiu interactiv, iar cei mici, cu ajutorul actorilor, vor participa la diverse activitati ludice, care le vor stimula imaginatia si creativitatea. Aceasta reprezentatie este Sold Out.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.
